Geia Manole

Să scriu ce înseamnă “ Deschide-ti sufletul”? … imi este puţin cam greu, pentru că nu aş reuşi să exprim în cuvinte toată munca, energia, entuziasmul, devotamentul, implicarea celor de acolo şi a voluntarilor.

Am descoperit asociaţia dintr-o pură întâmplare, dar cum zicea Aristotel “nimic nu e întâmplător”, aveam să descopăr oameni minunaţi care fac ceea ce mie imi place cel mai mult, “daruiesc din suflet pentru persoane de la care nu cer nimic în schimb “ .

Ce am descoperit ulterior a fost încântare şi implicare,  şi am început să apreciez acele persoane (care în ciudata vârstei “fragede” ) , care fac nişte lucruri extraordinare.

În spatele  “Deschide-ti sufletul” se află o echipă tânără, dornică să facă lucruri măreţe, şi crede-mă (cel care citeşti acum ) că reuşesc cu brio.

Sunt mulţi copiii aflaţi în impas, iar ei au nevoie doar de noi, de energia noastră, de dorinţa de a schimba, ei cred în zâmbetul nostru, trăiesc alături de noi şi ne învaţă să apreciem şi mai mult ceea ce avem.

Nu ştiu dacă aş putea să exprim ce înseamnă pentru mine “ Deschide-ţi sufletul”, astfel încât să poţi înţelege ( sentementele nu s epot exprima în cuvinte)…eu te invit sa descoperi ce poate însemna pentru tine, iar apoi vom avea de povestit, cu siguranţă.

geiaGeia Manole