ONG Fest
Asociaţia Deschide-ţi Sufletul a participat în perioada 11 – 13 septembrie 2009 la Festivalul anual al ONG-urilor. La ONGFest s-au adunat, s-au cunsocut, s-au promovat şi s-au distrat 200 de organizaţii neguvernamentale din toată ţara, împreună cu cei aproximativ 30.000 vizitatori care au intrat în contact direct cu sectorul neguvernamental şi au avut posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape activităţile, speranţele, ambiţiile dar şi problemele şi greutăţile cu care se confruntă organizaţiile neguvernamentale.

Este primul eveniment de acest gen la care Asociaţia Deschide-ţi Sufletul a fost prezentă, făcându-se remarcată prin voluntarii acesteia, plini de entuziasm, energie şi voie bună, prin materialele promoţionale pregătite special pentru eveniment, îndeplinid astfel scopul evenimentului şi anume de promovare a ONGurilor în rândul vizitatorilor festivalului şi al participanţilor.
Pe parcursul celor trei zile, Asociaţia Deschide-ţi Sufletul a organizat un atelier de creaţie pentru copiii vizitatori ai evenimentul, atelier în care aceştia învăţau să facă umbreluţe cu aţă şi dopuri din plastic, păpuşele din şosete, nasturi, hârtie creponată, să coloreze sau să deseneze sub atenta supraveghere a voluntarilor asociaţiei.




















